AVERTISMENT

    Suntem prizonierii istoriei, forma politică a memoriei. Ca să fim liberi, pe deplin liberi, trebuie să uităm, s-o uităm! Adică, să evadăm. Şi cea mai la îndemână formă de evadare  este amintire: evadarea în trecut. Trecutul tău sau unul imaginar. Am găsit:trecutul meu imaginar!

   Prin urmare , să-i dăm drumul!Noi? Păi, EU ŞI AMINTIREA. Să ne  "derulăm" pentru Domnia Sa, Cititorul!

 

   În butoiul în care tot mai căuta cu lumânarea un om, Diogene a dat peste acest manuscris: lacunar, liricizant şi imaginar.

 

                                                         1.Exilatul din inima mea sau cum am ajuns informatorul lui Dumnezeu

 

   Aştept (iar, domnule, m-am săturat de mofturile tale de mare creator!) să-mi vină inspiraţia  să mă-nhame cu haranşamentul lingvistic şi stilistic corespunzător şi să-i dăm bătaie! Care pe care:eu sau/şi cititorul? Cine termină mai repede scriitura? El de citit ori eu de scris?

   Deocamdată inspiraţia umblă brambura. Iar eu mă afund tot mai mult în copilărie: în nord-estul Imperiului Socialist Românesc.

   Sunt fericit: ca orice copil. Îmi place lectura,sunt înnebunit după cărţi! Când citesc uit cine sunt, uit ce sunt, uit că exist! CITESC ORICE CARTE-MI CADE ÎN MÂNĂ: DE LA ULTIMUL ROMAN POLIŢIST PÂNĂ LA Călăuza ateistului!Majoritatea  cărţilor mi le împrumută dirigintele,tovul de istorie.

 

   Dio a văzut lumina zilei la ţară. Într-adevăr, aici lumina nu venea parcă de la soare, ci izvora direct din lucruri, din case, din iarba verde, prezentă pretutindeni, şi care odată cu zorile împingea totul către cer. 

          (va urma)

 

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (2)

Undeva,în biblioteca verde de acasă