Profesorului de română, scriitor, poet şi aforist, dlui Costel Zăgan
Dom' Costele, chiar nu crezi
Că scrii prost şi nu te vezi?
Cum să zic eu... dumneavoastră,
Eu nu sunt din breasla voastră.
Cu curaj şi fantezie,
Vă dedic o poezie.
Versul rău îl chinuiţi
Apoi în înşiruiţi
Să se vadă mare, mare,
Poezia lu' cutare,
Adică a dumitale.
Vedeţi în etenitate
Versuri mici, paralizate?
Iar de restu' ce să zic,
Dom' Costele, sunteţi mic.
Dar n-ar fi o tragedie,
Că staţi prost la poezie.
Însă vreţi să ne- arătaţi
Cât de bine le creaţi
Scrieţi, apoi le votaţi,
Vrând poate să le urcaţi,
Dar unde?
Nouăşpe cuvinte stâmbe.
Aici este tragedia,
Confundaţi rău poezia.
Ce zisei io mai-nainte...
Aveţi criză de cuvinte,
Criză de versificaţie
Şi de figuraţie.
Iar de... plastic, ce să zic?
Dom Costele, sunteţi mic.
Şi profesor de română,
Scriitor şi aforist...
Ce mai, dom'le: un artist.
Peste tot pe un' vă văd
Sunteţi primu' la prăpăd...
Puneţi apă în lighean.
Învârtiţi uşor ligheanu',
Ascultaţi pe Dunăreanu,
Şi-or să iasă versuri - versuri
De sub apă ori din resturi...
Nu vă supăraţi pe mine,
Eu vi le zisei în rime!
Ia-uite cum trece anu'...
Semnez, Ion Dunăreanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu