Când ziua trece ca o apă
anii se înalță ca un munte
de viitor cine mă scapă
în ce poeme m-aș ascunde
De anii se înalță ca un munte
și doar prăpăstii duc în suflet
când iarba are firele cărunte
seninul cerului-i mai putred
Eu doar prăpăstii duc în suflet
prieteni de viitor cine mă scapă
căci eu visez Doamne nu cuget
doar ziua trece ca o apă
Doar anii se înalță ca un munte
ningând iubirea să mă-nfrunte
Costel Zăgan, CEZEISME II
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu