Grădini suspendate
Poetul seamănă c-un râu primăvara
Plin ochi de stele nori și fulgere-n doi
Arta dă lumea de la-nceput
Numai indolența umană își vede de treburile-i încurcate
Cale de-o viață nu se zărește niciun înger
Suntem la dispoziția hazardului cotidian 24 de ore pe zi
Cum prindem o pauză oricât de mică
Repetăm unica moștenire de la părinți
Arta de-a muri
PRO POESIS
Să fac gargară cu tăcerea
să-nchid urechea să n-aud
să dau cu limba unde-i mierea
împinsă de la nord la sud
Să-nchid urechea să n-aud
să merg pe valuri dacă pot
şi cerul să-l întind că-i ud
să strâng nimicul c-a dat rod
Să merg pe valuri dacă pot
să iau cu limba poftim mierea
să-mi dau şi palme asta-i tot
când faci gargară cu tăcerea
Şi dacă vreau să mă deschid
să înfloresc colea pe zid
Costel Zăgan, GRAVITAŢIA SUFLETULUI, 2012
Parcă ieri eram copil
fruntea mea era la școală
întorc foaia mai umil
înger parcă
Fruntea mea era la școală
parcă ieri mama și tata
ce tristeți cu fața pală
ar vrea să mă dea gata
Parcă ieri mama și tata
întorc foaia mea umil
a trecut vânt și armata
totuși când eram copil
Fruntea a fost la școală
mâna Doamne domoală
Costel Zăgan, CEZEISME II
Costel Zăgan
Toţi copiii
să-şi pună pe bancă
prima zi de iarnă
Ușurel
să-şi scoată din ghiozdane
cei mai gingaşi
bulgări de zăpadă
Şi
fiecare
să arunce
pe caiete
cele mai ghiduşe
amintiri
Apoi
să râdă
pe săturate
până la sfârşitul orei
Când
clopoţelul
va aduna
cei mai obraznici
fulgi
Hai
pa
Că
se termină
și
pauza
următoare
Un Crăciun cum nu s-a mai văzut
vă doresc la toți din lumea largă
- cât avem un dor de absolut -
viața să rămână cea mai dragă!
Costel Zăgan
Zece ninsori pentru trompetă
zece ninsori în re major
zece ninsori te repetă
zece ninsori să nu mor
Zece ninsori în re major
zece ninsori pentru pian
zece ninsori în trei culori
zece ninsori simultan
Zece ninsori pentru pian
zece ninsori te regretă
zece ninsori de-un an
zece ninsori pentru trompetă
Zece ninsori în re major
pentru tăcerea tuturor
Costel Zăgan, POEME INFRACȚIONALE, 1995
CERERE DE ADUCERE-AMINTE
TĂCERE CU EFECT RETRO
Mă plimb cu paşii grei de Iorga
o Doamne în ce veac am scris
tăcerea-şi acordează orga
şi mă trezesc din nou în vis
O Doamne în ce veac am scris
pe trepte de solar liceu
de cartea-mi părea paradis
iar Eminescu Dumnezeu
Pe trepte de solar liceu
tăcerea-şi acordează orga
şi-n amintire iată eu
mă plimb cu paşii grei de Iorga
Pentru un veac sau o poate un mileniu
împărtăşind tăcerea altui geniu
Costel Zăgan, Cezeisme, 2008
Falimentul Istoriei
Viziune ambulatorie
Sărbătoare: Ziua Internaţională a Mării Negre Pianul lui Dumnezeu Simt clapele pianului ca pe nişte pleoape acoperind lacrimile Mării Neg...
