AUTOPORTRET ÎN ALB

Poetul se compune probabil şi dintr-o grădină

Prevăzută în faţă cu şuruburi şi flori de câmp

Cu iarbă care rugineşte de la prima oră

Când roua nici nu s-a ridicat până la genunchi

Dar domină toate înălţimile posibile la acea oră

În negru şi-n alb abis lângă abis

Un Turn Babel în toate direcţiile

De la mansardă pândesc c-un binoclu în infraroşu

Cum omul coboară din ce în ce mai des din maimuţă şi uită ferestra deschisă

Cerul rămâne iar vacant

La pian semnez o cerere de punere în posesie muzicală

Brusc un glonţ ca o scrisoare de dragoste îmi găureşte autoportretul

Lăsându-l natură moartă cu doi îngeri şi-un covrig în do minor

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ