APOLLINAIRE SE PLIMBĂ PRIN SATUL MEU NATAL

Nimicul nu-i totuşi un răspuns

la întrebările nerostite ale tăcerii

Dar eu vorbesc Doamne  în numele tăcerii

şi nu m-aud decât pe mine

 

Apollinaire se scoală din morţi

şi vorbeşte  prin gura lui Allen Ginsberg

vorbeşte iată cu kaikuuri oceanice

cu demente taxiuri urlătoare în albastru

 

Cu statuile de culoare ale lui Buddha

o muzică profundă wagneriană

izbeşte cele două zăzboaie mondiale

de calea lactee

 

Făcându-le praf şi pulbere

şi steluţe pentru adormit poeţii somnambuli

ai mieniului III merg şi eu

pe străzile din satul meu natal

 

În fracul alb-negru al poeziei

franco-americane

improvizând tăceri globale

deasupra mult deasupra viitorului omenirii

 

Mă uit prin geamul cerului

poate zăresc Vioara lui Bacovia

ori Anemonele lui Ştefan Luchian

Tzara îşi duce muzical pistolul la tâmplă

 

Ca pe-o floare sustrasă de la un greier sinucigaş

STOP

NU CÂNTA NU SCRIE NU EXISTA

ultimul mesaj pe-o pereche de chiloţi

de lavandă poliedrică

 

"PE-AICI SE-AJUNGE ÎN AMERICA!"

nu ocoliţi raiul e înainte

desigur în sens giratoriu

m-am întors şi-am plâns

 

Toţi copacii din Paris şi-au transferat

florile pe stada mea nu fugiţi nu-i sfârşitul lumii

primăvara aceea new-yorcheză este invitata mea

şi-a acestor pagini somnambule

 

Costel Zăgan , Poeme de-aprins focul